Lege nr. 266 din 29/06/2006
Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 05/07/2006
pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.
28/2006
privind reglementarea unor măsuri
financiar-fiscale
Articol unic. - Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 28
din 26 ianuarie 2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale,
adoptată în temeiul art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 404/2005
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2006, cu următoarele
modificări și completări:
1. La articolul 4, literele a) și h) vor avea
următorul cuprins:
"a)
instituție financiară nebancară - persoană juridică constituită cu scopul de a
desfășura, cu titlu profesional, activități de creditare de natura celor
prevăzute la art. 7 alin. (1) și ale căror surse de finanțare provin din
resurse proprii sau împrumutate de la instituții de credit, de la alte
instituții financiare sau, după caz, din alte surse prevăzute de reglementările
legale în vigoare; se asimilează instituțiilor financiare nebancare persoanele
juridice fără scop patrimonial - entități constituite în baza Ordonanței
Guvernului nr.
26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări
și completări prin Legea nr. 246/2005, sau în baza unor legi
speciale care acordă credite din fonduri publice ori puse la dispoziție în baza
unor acorduri interguvernamentale, cu caracter rambursabil/nerambursabil;
.....................................................................................................................
h)
Registrul de evidență - registru deschis și ținut de Banca Națională a
României, în care sunt înscrise casele de ajutor reciproc, casele de amanet și
persoanele juridice fără scop patrimonial asimilate instituțiilor financiare
nebancare."
2. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"Art.
6. - (1) Denumirea unei entități care poate desfășura activitate de creditare,
în condițiile prezentului titlu, va include sintagma «instituție financiară
nebancară» sau abrevierea acesteia «IFN». În cazul instituțiilor financiare
nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul de evidență, completarea
denumirii este opțională. Sintagma «instituție financiară nebancară» va fi
folosită în denumire, antet, acte oficiale, contracte ori în alte asemenea
documente, reclame sau în publicitate numai de către instituțiile financiare
nebancare.
(2)
Instituțiile financiare nebancare nu au voie să folosească în denumire, antet
sau în alte atribute de identificare orice cuvinte și expresii care ar induce
publicul în eroare cu privire la statutul ori la activitățile și operațiunile
instituțiilor financiare nebancare."
3. La articolul 7 alineatul (1), după litera
e) se introduce o nouă literă, litera e1),
cu următorul cuprins:
"e1)
acordare de credite de către persoane juridice fără scop patrimonial din
fonduri publice sau puse la dispoziție în baza unor acorduri interguvernamentale,
cu caracter rambursabil/nerambursabil;".
4. La articolul 7, alineatul (3) va avea
următorul cuprins:
"(3)
Instituțiile financiare nebancare pot presta servicii conexe și de consultanță
legate de realizarea activităților prevăzute la alin. (1)."
5. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
"Art.
8. - Instituțiile financiare nebancare pot desfășura, în aplicarea prevederilor
art. 7, activitățile auxiliare necesare derulării activității."
6. La articolul 9, literele c) și d) vor avea
următorul cuprins:
"c)
includerea în obiectul principal de activitate a unei activități care nu este
prevăzută la art. 7 alin. (1);
d)
includerea în obiectul secundar de activitate a oricărei alte activități decât,
după caz, cele prevăzute la art. 7 și 8 și prin legile speciale
aplicabile."
7. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
"Art.
10. - Entitățile care nu se încadrează în prevederile prezentului titlu nu pot
folosi în denumire, antet ori în acte emise sintagma «instituție financiară
nebancară»."
8. La articolul 11, litera b) va avea
următorul cuprins:
"b)
persoanele împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri definitive pentru
infracțiuni de corupție, spălare de bani, înșelăciune, infracțiuni contra patrimoniului,
abuz în serviciu, luare sau dare de mită, fals și uz de fals, deturnare de
fonduri, evaziune fiscală, primiri de foloase necuvenite, trafic de influență,
mărturie mincinoasă."
9. La articolul 12, partea introductivă și
litera a) vor avea următorul cuprins:
"Art.
12. - Instituțiile financiare nebancare nu au voie să desfășoare următoarele
activități:
a)
operațiuni cu bunuri mobile și imobile, cu excepția celor ce intră sub
incidența prevederilor art. 8;".
10. La articolul 13, alineatul (2) va avea
următorul cuprins:
"(2)
La înființare, instituțiile financiare nebancare trebuie să îndeplinească
cerințele generale prevăzute în prezenta secțiune, potrivit reglementărilor
emise de Banca Națională a României."
11. La articolul 14, alineatele (2) și (4) vor
avea următorul cuprins:
"(2)
Capitalul social al instituțiilor financiare nebancare trebuie să fie vărsat
integral, în formă bănească, la momentul subscrierii.
.....................................................................................................................
(4)
Instituțiile financiare nebancare pot majora capitalul social, prin aporturi
bănești, prime de emisiune sau de aport și alte prime legate de capital,
integral încasate, rămase după acoperirea cheltuielilor neamortizate cu astfel
de operațiuni, și rezerve constituite pe seama unor astfel de prime, precum și
prin încorporarea rezervelor constituite din profitul net, a dividendelor din
profitul net cuvenit acționarilor după plata impozitului pe dividende și a
rezultatului reportat, reprezentând profit net."
12. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
"Art.
16. - (1) Conducătorii instituțiilor financiare nebancare trebuie să
îndeplinească, cumulativ, cel puțin următoarele condiții:
a)
să aibă onorabilitatea corespunzătoare funcției;
b)
să nu fi cauzat prin activitatea lor falimentul unui agent economic;
c)
să aibă studii superioare;
d)
să aibă experiență într-un domeniu considerat relevant de Banca Națională a
României.
(2)
Termenul pentru îndeplinirea cerinței prevăzute la lit. c) a alin. (1), în
cazul conducătorilor aflați în funcție la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanțe, este 31 decembrie 2009."
13. La articolul 18, alineatul (1) va avea
următorul cuprins:
"Art.
18. - (1) Instituțiile financiare nebancare vor organiza și vor conduce
contabilitatea în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991,
republicată, și cu reglementările specifice elaborate de Banca Națională a
României, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice."
14. La articolul 23 alineatul (2), partea
introductivă și litera g) vor avea următorul cuprins:
"(2)
Cererea de luare în evidență în Registrul general va fi însoțită de
documentația care conține:
.....................................................................................................................
g)
lista normelor interne, însoțită de declarația privind aprobarea acestora de
către organele statutare."
15. La articolul 25, alineatul (1) va avea
următorul cuprins:
"Art.
25. - (1) În urma notificării efectuate de instituțiile financiare nebancare la
Banca Națională a României, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1),
acestea vor fi luate în evidență și vor fi înscrise în Registrul general ținut
la Banca Națională a României numai dacă fac dovada respectării cerințelor
prevăzute la secțiunea 1."
16. La articolul 25, după alineatul (2) se
introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3)
Nerespectarea cerințelor prevăzute la secțiunea 1 atrage neînscrierea în
Registrul general a entităților în cauză și, implicit, neacordarea permisiunii
de a desfășura activitate de creditare."
17. La articolul 28, alineatul (2) va avea
următorul cuprins:
"(2)
Calitatea acționarilor semnificativi și structura grupurilor din care aceștia
fac parte trebuie să corespundă nevoii garantării unei gestiuni prudente și
sănătoase a instituțiilor financiare nebancare și să permită realizarea unei
supravegheri eficiente. În acest sens:
a)
acționarii semnificativi trebuie să poată justifica în mod satisfăcător
proveniența fondurilor destinate obținerii participației la capitalul social al
instituțiilor financiare nebancare;
b)
acționarii semnificativi trebuie să furnizeze, potrivit reglementărilor Băncii
Naționale a României, suficiente informații care să asigure transparența
necesară pentru identificarea structurii grupului din care fac parte."
18. La articolul 28 alineatul (4), litera d)
va avea următorul cuprins:
"d)
conducătorii trebuie să asigure efectiv conducerea de zi cu zi a activității
numai în cadrul instituției financiare nebancare în care sunt numiți și cel puțin
unul dintre aceștia trebuie să cunoască limba română;".
19. La articolul 28 alineatul (4), litera e)
se abrogă.
20. La articolul 29, alineatul (1) va avea
următorul cuprins:
"Art.
29. - (1) Instituțiile financiare nebancare vor elabora norme interne în
vederea aplicării cerințelor speciale și le vor transmite Băncii Naționale a
României în termen de 5 zile de la data primirii documentului care atestă
înscrierea în Registrul special."
21. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
"Art.
32. - (1) Instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul special vor
respecta obligațiile stabilite la secțiunea a 4-a și reglementările date în
aplicarea acestuia, pe durata în care sunt înscrise în Registrul special. Banca
Națională a României va radia din Registrul special instituțiile financiare
nebancare care, pe o perioadă ce urmează a fi stabilită prin reglementări, nu
se mai încadrează în criteriile ce stau la baza înregistrării în Registrul
special.
(2)
Banca Națională a României își va putea exercita în continuare prerogativele de
supraveghere și asupra instituțiilor financiare nebancare care nu mai
îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 27 alin. (2), dar sunt înscrise în
Registrul special."
22. Articolul 33 va avea următorul cuprins:
"Art.
33. - (1) În urma notificării efectuate de casele de ajutor reciproc, casele de
amanet și persoanele juridice fără scop patrimonial la Banca Națională a
României, acestea vor fi luate în evidență și înscrise în Registrul de evidență
ținut la Banca Națională a României.
(2)
Banca Națională a României va elibera și va transmite caselor de ajutor
reciproc, caselor de amanet și persoanelor juridice fără scop patrimonial
documentul care atestă înscrierea în Registrul de evidență, în termen de 30 de
zile de la notificare."
23. La articolul 37, alineatul (1) va avea
următorul cuprins:
"Art.
37. - (1) Banca Națională a României poate emite reglementări privind regimul
instituțiilor financiare nebancare, referitoare la calitatea de persoană
juridică declarantă la Centrala Riscurilor Bancare a Băncii Naționale a
României."
24. La articolul 42, alineatul (2) va avea
următorul cuprins:
"(2)
Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) și f), precum și modificările
intervenite vor fi puse la dispoziție Băncii Naționale a României, potrivit
reglementărilor emise de aceasta."
25. La articolul 45, alineatul (1) va avea
următorul cuprins:
"Art.
45. - (1) Contractele încheiate în scopul derulării activităților de creditare
prevăzute la art. 7 alin. (1), precum și garanțiile reale și personale
constituite în scopul garantării creditelor ce fac obiectul contractelor
menționate constituie titluri executorii."
26. Articolul 46 va vea următorul cuprins:
"Art.
46. - Instituțiile financiare nebancare trebuie să țină permanent
contabilitatea, în concordanță cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată,
și ale reglementărilor specifice date în aplicarea acesteia, și să întocmească
situații financiare care să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a
performanței financiare, a fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații
referitoare la activitatea desfășurată."
27. La articolul 52 alineatul (2), litera d)
va avea următorul cuprins:
"d)
suspendarea temporară a desfășurării uneia sau mai multor activități;".
28. Articolul 55 va avea următorul cuprins:
"Art.
55. - Căile de contestare a actelor emise de Banca Națională a României în
aplicarea prezentului titlu sunt cele prevăzute în cap. XV «Căi de contestare»
din Legea nr.
58/1998 privind activitatea bancară, republicată, cu modificările
ulterioare."
29. Titlul capitolului VIII va avea următorul
cuprins:
"CAPITOLUL VIII
Dispoziții aplicabile
caselor de ajutor reciproc, caselor de amanet și
persoanelor juridice fără
scop patrimonial"
30. La articolul 56, alineatul (2) va avea
următorul cuprins:
"(2)
Caselor de ajutor reciproc, caselor de amanet și persoanelor juridice fără scop
patrimonial le sunt aplicabile și prevederile cap. I, cap. II secțiunea a 6-a,
cap. IX și cap. X."
31. După articolul 58 se introduce un nou
articol, articolul 581, cu următorul cuprins:
"Art.
581. - Persoanele juridice fără scop patrimonial vor putea desfășura
activitatea de creditare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare,
precum și ale prezentului titlu, cu respectarea următoarelor condiții:
a)
înscrierea în Registrul de evidență ținut la Banca Națională a României;
b)
organizarea și funcționarea, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 26/2000,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005,
sau, după caz, potrivit legislației în baza căreia s-au constituit;
c)
activitatea de creditare desfășurată se va limita la cea prevăzută la art. 7
alin. (1) lit. e1);
d)
limitarea surselor de finanțare, potrivit legislației speciale care le reglementează
activitatea."
32. Articolul 59 va avea următorul cuprins:
"Art.
59. - Procedura și cerințele privind luarea în evidență a caselor de ajutor
reciproc, a caselor de amanet și a persoanelor juridice fără scop patrimonial
în Registrul de evidență, precum și modalitatea de raportare de date și
informații vor fi stabilite prin reglementări ale Băncii Naționale a României,
potrivit specificului activității desfășurate."
33. La articolul 60, alineatul (1) va avea
următorul cuprins:
"Art.
60. - (1) Entitățile care prin activitatea desfășurată intră sub incidența
prevederilor prezentului titlu, cu excepția caselor de ajutor reciproc, a
caselor de amanet și a persoanelor juridice fără scop patrimonial, indiferent
de forma de organizare pe care o dețin la momentul intrării în vigoare a
prezentei ordonanțe, vor trebui să procedeze la schimbarea formei juridice în
societate comercială pe acțiuni și la îndeplinirea cerințelor generale, în
vederea obținerii permisiunii de a desfășura activitatea de creditare prevăzută
în prezentul titlu."
34. La articolul 60, după alineatul (2) se
introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3)
Persoanele juridice fără scop patrimonial care, la data intrării în vigoare a
legii de aprobare a prezentei ordonanțe, derulează, pe lângă activități de
creditare din fonduri publice sau puse la dispoziție în baza unor acorduri
interguvernamentale cu caracter rambursabil/nerambursabil, și activități de
creditare din fonduri private nu vor mai putea încheia noi contracte de
creditare din fonduri private, limitându-și activitatea la cea prevăzută la
art. 7 alin. (1) lit. e1), decât în condițiile reorganizării în
societate comercială pe acțiuni și respectării cerințelor aplicabile din
prezentul titlu."
35. La articolul 61, alineatul (5) va avea
următorul cuprins:
"(5)
Banca Națională a României poate decide asupra prelungirii termenului prevăzut
la alin. (1), în cazul unor cereri întemeiate."
36. La articolul 61, după alineatul (5) se
introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"(6)
În cazul persoanelor juridice fără scop patrimonial, termenul și procedura
privind transmiterea declarației prevăzute la alin. (1) vor fi stabilite prin
reglementări emise de Banca Națională a României."
37. La articolul 62, după alineatul (1) se
introduce un nou alineat, alineatul (11),
cu următorul cuprins:
"(11)
Lista cuprinzând persoanele juridice fără scop patrimonial care intră sub
incidența prevederilor legii de aprobare a prezentei ordonanțe, inclusiv cele
la care se face referire la art. 60 alin. (3), va fi publicată de Banca
Națională a României ulterior finalizării procesului de depunere a
declarațiilor, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (6)."
38. La articolul 63, alineatul (1) va avea
următorul cuprins:
"Art.
63. - (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe,
entitățile care intră sub incidența prevederilor prezentului titlu, cu excepția
caselor de ajutor reciproc și a caselor de amanet, vor întreprinde măsurile
necesare încadrării în cerințele generale, cu excepția celei referitoare la
limita minimă a capitalului social, și vor îndeplini formalitățile de
notificare prevăzute la cap. II secțiunea a 2-a. Nivelul minim al capitalului
social reglementat va fi atins până cel mai târziu la data de 31 decembrie
2006."
39. La articolul 63, după alineatul (1) se
introduce un nou alineat, alineatul (11),
cu următorul cuprins:
"(11)
În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a
prezentei ordonanțe, persoanele juridice fără scop patrimonial menționate la
art. 60 alin. (3) vor întreprinde măsurile necesare încadrării în cerințele
generale și vor îndeplini formalitățile de notificare prevăzute la cap. II
secțiunea a 2-a."
40. La articolul 63, alineatul (3) va avea
următorul cuprins:
"(3)
Casele de ajutor reciproc și casele de amanet vor îndeplini formalitățile de
luare în evidență, în conformitate cu reglementările ce vor fi emise de Banca
Națională a României."
41. La articolul 63, după alineatul
(3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
"(31)
Persoanele juridice fără scop patrimonial care acordă credite exclusiv din
fonduri publice vor îndeplini formalitățile de luare în evidență, în
conformitate cu reglementările ce vor fi emise de Banca Națională a
României."
42. La articolul 66, alineatul (2) va avea
următorul cuprins:
"(2)
Casele de amanet și casele de ajutor reciproc care nu se încadrează în
termenele și cerințele prevăzute la art. 61, art. 63 alin. (4) sau în
reglementările emise de Banca Națională a României în baza legii de aprobare a
prezentei ordonanțe nu vor mai putea desfășura activitate de creditare și nu
vor mai putea încheia noi contracte."
43. La articolul 66, după alineatul (2) se
introduce un nou alineat, alineatul (21),
cu următorul cuprins:
"(21)
Persoanele juridice fără scop patrimonial care, în termenele aplicabile acestora,
prevăzute la art. 63, art. 64 și în reglementările emise de Banca Națională a
României, nu se încadrează în cerințele stabilite prin legea de aprobare a
prezentei ordonanțe nu vor mai putea desfășura activitate de creditare și nu
vor mai putea încheia noi contracte."
44. La articolul 66, alineatul (3) va avea
următorul cuprins:
"(3)
Contractele prin care se derulează activități de creditare prevăzute la art. 7
alin. (1), încheiate de entitățile prevăzute la alin. (1), (2) și (21),
până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, își
păstrează valabilitatea până la scadență și pot fi prelungite, exclusiv în ceea
ce privește termenul de rambursare a creditului."
45. La articolul 66, după alineatul (3) se
introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4)
Contractele prin care se derulează activități de creditare prevăzute la art. 7
alin. (1), încheiate de entitățile prevăzute la alin. (21), până la
data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, își
păstrează valabilitatea până la scadență, dar nu mai pot fi prelungite."
46. Articolul 67 va avea următorul cuprins:
"Art.
67. - (1) Împrumuturile obținute prin emisiune de obligațiuni, până la data
intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, se vor derula
până la scadența acestora.
(2)
Contractele prin care se derulează activități, altele decât cele prevăzute la
art. 7 și 8, încheiate până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a
prezentei ordonanțe de entitățile înscrise în listele prevăzute la art. 62, își
păstrează valabilitatea până la scadență, dar nu mai pot fi prelungite."
47. La articolul 69, alineatul (2) se abrogă.
48. La articolul 70, alineatul (3) va avea următorul
cuprins:
"(3)
Separat sau în cadrul asociației profesionale, instituțiile financiare
nebancare vor putea să își organizeze un corp propriu de executori, a cărui
activitate va fi strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii
aparținând acestora. Statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin
ordin al ministrului justiției."
49. După articolul 75 se introduce titlul III1
"Dispoziții referitoare la transformarea unor posturi pentru Senatul
României", cu articolul 751, cu următorul cuprins:
"TITLUL III1
Dispoziții referitoare la
transformarea unor
posturi pentru Senatul
României
Art.
751. - (1) În cadrul numărului maxim de posturi aprobat pe anul 2006
Senatului României prin Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005,
anexa nr. 3/02/08, se suplimentează numărul de posturi, la capitolul 5101
«Autorități publice și acțiuni externe - buget de stat» pct. I «Persoane care
ocupă funcții de demnitate publică» subpct. «Secretarii și chestorii
Senatului», cu două posturi, și la pct. VII «Personal cu contract de muncă»
lit. a) «Personal de specialitate» subpct. «Expert», cu un post.
(2)
Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă modificările
corespunzătoare în anexa la bugetul aprobat Senatului României, cu avizul
Ministerului Finanțelor Publice și cu încadrarea în cheltuielile cu salariile
aprobate pe anul 2006."
50. La secțiunea a 3-a a părții a II-a,
articolul IV va avea următorul cuprins:
"Art.
IV. - La secțiunea a 4-a «Reglementări privind împrumutul extern contractat de
Ministerul Sănătății Publice cu garanția statului în vederea consolidării,
modernizării și dotării Spitalului Clinic Colțea și refacerii Bisericii Colțea»
a cap. I «Reglementări ale unor operațiuni financiare și fiscale» din Ordonanța
Guvernului nr.
41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 28 iulie 2005, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 97/2006, după articolul 6 se introduc
două noi articole, articolele 7 și 8, cu următorul cuprins:
«Art.
7. - (1) Obiectivele aferente achiziției publice prevăzute la art. 5 cuprind:
a)
refacerea Bisericii Colțea;
b)
proiectarea, consolidarea, restaurarea, modernizarea și dotarea cu aparatură
medicală a Spitalului Clinic Colțea, situat în municipiul București, bd. I.C.
Brătianu nr. 1, sectorul 3. Costurile aferente acestor activități sunt în
valoare de 61,830 milioane euro;
c)
extinderea Spitalului Clinic Colțea prin construirea unei noi clădiri în
incinta Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore
Alexandrescu", situat în municipiul București, str. Iancu de Hunedoara nr.
30-32, sectorul 1, cu specific de Centru de Cardiologie și Chirurgie
Cardiovasculară pentru Copii. Costurile aferente proiectării, construcției și
dotării extinderii Spitalului Clinic Colțea sunt în valoare de 32,509 milioane
euro;
d)
proiectarea schimbării de funcțional, finalizarea construcției actualului
obiectiv de investiții "Spital clinic de urgență, cu 300 de paturi, în
municipiul Iași, județul Iași", conform dispozițiilor Hotărârii Guvernului
nr. 120/1996,
și dotarea corespunzătoare a acesteia în vederea înființării Institutului
Regional de Oncologie Iași.
Art.
8. - Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Sănătății Publice sunt
autorizate să identifice surse de finanțare și să finanțeze, conform
legislației în vigoare, în limita sumei de 27 milioane euro, realizarea
obiectivului "Institutul Regional de Oncologie Iași", conform
soluției tehnice prevăzute la art. 7 lit. d).»"
51. La secțiunea a 13-a a părții a II-a, la
articolul XVI punctul 3, articolul 7 va avea următorul cuprins:
"Art.
7. - În cazul în care sumele nu sunt plătite integral și la termenele stabilite
în Fondul IID, astfel încât cerințele minime stabilite conform art. 9 să fie
îndeplinite, majorările de întârziere calculate pentru sumele neachitate în
termen, în conformitate cu reglementările în vigoare în materie de colectare a
creanțelor bugetare, dacă legea nu prevede altfel, vor constitui creanțe ale
bugetului local și vor fi executate conform dispozițiilor legale în
vigoare."
52. După articolul XVII al secțiunii a 13-a a
părții a II-a se introduce secțiunea a 14-a "Repunerea în termen a înlesnirilor
la plată a obligațiilor fiscale", cu următorul cuprins:
"SECȚIUNEA a 14-a
Repunerea în termen a
înlesnirilor la plată a obligațiilor fiscale
Art.
XVIII. - (1) Debitorii care au beneficiat de înlesniri la plata obligațiilor
datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului
asigurărilor pentru șomaj, bugetului asigurărilor pentru accidente de muncă și
boli profesionale sau bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de
sănătate, după caz, acordate în baza reglementărilor legale în materie, și
care, până cel târziu în cea de-a 60-a zi inclusiv de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei
ordonanțe, fac dovada stingerii, prin orice modalitate prevăzută de lege, a
sumelor cuprinse în rate, a obligațiilor fiscale curente, cu termene de plată
până la aceeași dată, precum și a îndeplinirii celorlalte condiții în care
înlesnirile au fost aprobate beneficiază de menținerea înlesnirilor pentru
sumele rămase de plată, începând cu data mai sus menționată, cu toate efectele
prevăzute de lege.
(2)
Pentru plata cu întârziere a ratelor și a obligațiilor curente de către
debitorii care se încadrează în prevederile alin. (1), organul fiscal competent
calculează și comunică acestora diferența de obligații fiscale accesorii
aferente, după caz, care se va achita conform prevederilor legale în vigoare.
(3)
Prevederile de mai sus se aplică și debitorilor pentru care au început sau vor
începe, după data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a
legii de aprobare a prezentei ordonanțe, sau au continuat, după caz, măsurile
de executare silită, care se continuă până la data prevăzută la alin. (1), iar
sumele obținute din valorificările finalizate vor stinge sumele din titlurile
executorii pentru care a fost începută executarea silită, chiar dacă sumele
recuperate prin executare silită se regăsesc în sumele ce fac obiectul ratelor
din înlesniri.
(4)
Pentru sumele rămase de plată organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor
Publice, competente în administrarea contribuabililor, conform legii, la
cererea acestora, le vor comunica graficele de plată refăcute, fără a se depăși
numărul de rate aprobat inițial.
(5)
În cazul în care garanția constituită la începutul acordării înlesnirii la
plată s-a utilizat pentru stingerea creanțelor bugetare, se va constitui o nouă
garanție pentru sumele rămase de plată, până la următorul termen de plată.
(6)
Pentru debitorii care au stins anticipat ratele eșalonate, deși prin graficul
de plată erau stabilite termene și după data menționată la alin. (1), precum și
pentru debitorii care au beneficiat de înlesniri la plată ale căror termene de
plată din grafice au expirat până la data intrării în vigoare a legii de
aprobare a prezentei ordonanțe sau expiră până la data menționată la alin. (1),
înlesnirea la plată se consideră respectată, cu toate efectele prevăzute de
lege, la data la care toate condițiile au fost sau vor fi îndeplinite, dar nu
mai târziu de data menționată la alin. (1), inclusiv în situația în care nu au
fost constituite în termen garanțiile sau înstrăinarea de active nu s-a
realizat în condițiile prevăzute de lege."
Această
lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75
și ale art.
76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
PREȘEDINTELE SENATULUI
BOGDAN OLTEANU NICOLAE VĂCĂROIU
București,
29 iunie 2006.
Nr.
266.